Viaţa Domnului nostru Iisus Hristos

Viata Domnului nostru Iisus Hristos

lei 20.00

Category: . Tag: .

Descriere Produs

„Autorului cărţii „Viata Domnului nostru Iisus Hristos” i s-a părut – dacă greşeşte va fi nespus de mulţumitor să fie lămurit de alţii mai pricepuţi – că, dintre atâtea mii de cărţi ce povestesc viaţa lui Iisus, lipseşte una care să îl mulţumească pe cel care nu caută dovezi dogmatice ori dezgropări savante, ci hrană care să priască sufletului său, nevoilor veacului de faţă, tuturor, nouă.

„Viata Domnului nostru Iisus Hristos” este o carte vie, vrea să spună, care să-L înfăţişeze viu pe Hristos Cel veşnic viu, cu îndrăgostită vioiciune, în ochii celor vii, care să-L facă a fi simţit faţă în faţă, veşnic de faţă, în mijlocul celor de faţă, care să-L întruchipeze, în toată măreţia Lui vie şi prezentă – veşnică şi, astfel, actuală – în mintea celor ce L-au batjocorit şi s-au lepădat de El, în mintea celor ce nu-L iubesc pentru că nu L-au văzut niciodată la faţă, care să arate tot ce este suprapământesc şi simbolic în omeneştile Sale învăţături, atât de umile, de fireşti şi pe înţelesul tuturor, să arate tot omenescul pământesc, întregul firesc ce străluceşte până şi în menirea-I de Mântuitor ceresc, în moartea Lui de canonit şi dumnezeiesc Înviat, care într-un cuvânt să arate în acest epos tragic, la care a pus într-adevăr mâna şi cerul şi pământ, câte învăţături, făcute parcă anume pentru noi, potrivit cu vremea noastră, cu viaţa noastră, se pot scoate nu numai din slova parabolelor, ci din însăşi perindarea de evenimente ale vieţii acestuia, începând cu staulul din Betleem spre a isprăvi cu norul din Betania.

„Viata Domnului nostru Iisus Hristos” este o carte scrisă de un mirean pentru mirenii care nu sunt ori sunt creştini mai mult de ochii lumii. O carte lipsită de leşinurile şi înduioşările dulcege ale pietismului de sacristie, lipsită de strepeziciunea literaturii ce se zice „ştiinţifică”, pentru că îi e veşnic groază de afirmaţii. Într-un cuvânt, o carte scrisă de un om din zilele noastre, care să  nu fie prea lipsită de respect şi de pricepere în ale artei, care să ştie a opri luarea aminte chiar şi celor potrivnici.”

Giovanni Papini

Informații adiționale

Dimensiuni 19 x 13 cm
Autor

Giovanni Papini

ISBN

973-8256-48-8

Pagini

664

Opinii

Nu există nici un comentariu, vrei să fii primul care comentează? Dacă da, atunci Click Aici!

Fii primul care comentează “Viata Domnului nostru Iisus Hristos”