Fericirea de a cunoaste calea – Parintele Arsenie Boca

18.00 lei

Descriere

Personalitatea şi sfinţenia vieţii Părintelui Arsenie Boca ne luminează sufletele cu lumina dumnezeiască, însoţindu-ne, pe cei ce-l cinstim, în toate clipele vieţii noastre.

Cu neîncetată bucurie citim şi recitim scrierile pe care ni le-a lăsat, fiind cuprinşi de emoţie duhovnicească la aflarea minunilor făcute de milostivul Dumnezeu, prin Sfinţia sa, în timpul vieţii sale pământeşti, pentru noi păcătoşii, minuni care se înfăptuiesc şi astăzi pentru credinţa celor care îl cheamă în ajutor prin rugăciune.

Dorim ca această carte, în care Părintele Arsenie Boca ne învaţă strategia „luptei după lege” în „războiul nevăzut” pe care trebuie să-l poarte orice creştin hotărât să urce pe „calea cea strâmtă” spre cer, să fie folosită întocmai ca un manual de artă militară duhovnicească, în care este „lămurit adevărul lucrurilor şi meşteşugirile vicleanului”. Iar ostaşii războiului duhovnicesc, ne spune Părintele, „în trei cete se rânduiesc, în chemaţi, aleşi şi credincioşi, sau cu altă denumire: începători, sporiţi şi desăvârşiţi.”

În carte Părintele a cuprins reguli şi principii absolut necesare pentru cunoaşterea, învăţarea şi practicarea disciplinei în viaţa duhovnicească.

Conţinutul prezentei cărţi este adunat de Părintele Arhimandrit Serafim Popescu – mare duhovnic, om smerit, bun, blând, binevoitor, alinând suferinţele multor suflete necăjite – unul dintre primii vieţuitori împreună cu Părintele Arsenie Boca, ai Sfintei Mănăstiri Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, stareţ între anii 1949-1955.

Editorii

Informații suplimentare

Dimensiuni 19 × 13 cm
Autor

ISBN

Pagini

Recenzii

Nu există încă recenzii.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Fericirea de a cunoaste calea – Parintele Arsenie Boca”