Descriere
Personalitatea şi sfinţenia vieţii Părintelui Arsenie Boca ne luminează sufletele cu lumina dumnezeiască, însoţindu-ne, pe cei ce-l cinstim, în toate clipele vieţii noastre.
Cu neîncetată bucurie citim şi recitim scrierile pe care ni le-a lăsat, fiind cuprinşi de emoţie duhovnicească la aflarea minunilor făcute de milostivul Dumnezeu, prin Sfinţia sa, în timpul vieţii sale pământeşti, pentru noi păcătoşii, minuni care se înfăptuiesc şi astăzi pentru credinţa celor care îl cheamă în ajutor prin rugăciune.
Adâncimea duhovnicească a cuvintelor şi faptelor sale au izvorât dintr-o vieţuire lăuntrică întru Hristos Dumnezeu, Mântuitorul nostru, prin supunerea gândurilor, simţirii şi voinţei lui întru totul lui Dumnezeu şi Bisericii lui celei drept măritoare Ortodoxe. Astfel, Părintele a ajuns să trăiască încă de pe pământ viaţă îngerească în Împărăţia Luminii, a fericirii veşnice, în care nădăjduim şi noi să ajungem pentru rugăciunile Sfinţiei sale.
Conţinutul cartii „Talantii imparatiei” este adunat de Părintele Arhimandrit Serafim Popescu – mare duhovnic, om smerit, bun, blând, binevoitor, alinând suferinţele multor suflete necăjite – unul dintre primii vieţuitori împreună cu Părintele Arsenie Boca, ai Sfintei Mănăstiri Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, stareţ între anii 1949-1955.
Editorii
Recenzii
Nu există recenzii până acum.