Editura Credinta Stramoseasca/ decembrie 18, 2017/ Gânduri şi cugetări/ 0 comments

“Copilăria asta frumoasă și bogată pe care am trăit-o eu pe aceste meleaguri m-a ajutat să îndur multe din încercările pușcăriei”. (Părintele Iustin Pârvu)

Părintele Iustin Pârvu

Mult face rugăciunea mamei pentru copiii ei, cu mult mai mult decât o educație aleasă. Mama care-și crește copiii cu dragoste și în frica lui Dumnezeu naște nu numai trup, ci și suflet viu, asemănător lui Dumnezeu, înalță neamul din care s-a născut, aducându-i jertfă de ostași destoinici și nebiruiți. Așa au fost aproape toate mamele Sfinților și Voievozilor binecredincioși. Așa viază și dăinuie o națiune pentru Dumnezeu. Așa a fost și mama Părintelui Iustin Pârvu, Ana cu numele dar și cu obiceiul, – căci, asemenea Sfintei și dreptei Ana, și-a crescut în credință și în curăție cei cinci copii: Ioana, Tanasă, Neculai, Elisabeta și Iosif. Cel mai mic, Iosif – născut la 10 februarie 1919 în satul Petru Vodă – nu era nimeni altul decât cel care va deveni Părintele Iustin Pârvu. Mama Părintelui trăind în ascultare de Dumnezeu și-a crescut copiii în duhul ortodox și a trudit din greu purtând greutățile casei, în timp ce tatăl, Gheorghe, aducea tot ce trebuia în casă, era mereu ocupat cu “adusul”. Ea, mama, a fost pentru neamul nostru o sămânță aleasă și iubită de Dumnezeu, din care a rodit un spic dătător de viață pentru neamul românesc, un strașnic apărător și mărturisitor neînfricat al Adevărului, un duhovnic potrivit pentru vatra românească, Părintele Iustin Pârvu.

Orice organizație, orice instituție, rezistă și dăinuie prin respectarea cu rigoare a regulilor ei. Nevoința și asprimea vieții mențin organismul viguros. Comoditatea, luxul și dezmățul slăbesc organismul, care își pierde calitățile și devine vulnerabil. Precum în armată, dacă nu se păstrează disciplina și ordinul se pierde calitatea și puterea ei, după cum într-o obște de monahi, dacă nu se păstrează rânduiala se îndepărtează de viața duhovnicească, așa și într-o familie, dacă nu se menține o conduită morală în numele lui Dumnezeu, familia se destramă, își pierde unitatea, buna înțelegere și menirea ei de la Dumnezeu.

Ca o altă dreaptă, Ana, cu bucurie ne-a solit nouă că a odrăslit pe cel ce avea să ridice din nou la înălțime făclia credinței neamului românesc, lumina nădejdii în Hristos – Dumnezeu, că a născut pe “împăratul Ceahlăului”, pe muntele înalt care nu se ascunde de la năzuința noastră.

De vorbă cu Părintele Iustin Pârvu:

– Amintirile copilăriei petrecute pe aceste meleaguri v-au adus iarăși în aceste locuri mult iubite, chiar dacă ați fost forțat să faceți un viraj atât de abrupt și dureros prin lume. Ce sfat dați românilor de astăzi pentru viitorul lor și al copiilor lor?

“Copilăria pe care am trăit-o eu nu se compară cu ce trăiesc copiii de azi! De câte ori revăd pârâul ăsta, îmi amintesc de frumusețea jocurilor și de pofta noastră de viață care ne-a dat vigoarea și ne-a ajutat să creștem sufletește. Noi am trăit o viață simplă, fără modernismele artificiale de azi. Era atâta vlagă în sângele nostru încât nici o molimă nu se atingea de noi. Nu ne îmbolnăveam așa ușor și nu luam atâtea doctorii. Copilăria asta bogată și frumoasă pe care am trăit-o eu m-a ajutat să îndur multe din încercările pușcăriei. Acolo în închisoare am observat că cei care erau crescuți la țară, mai ales la munte, erau cei mai viguroși și au rezistat torturilor și regimului sever. Pe când cei crescuți la orașe, repede se ofileau și-și dădeau duhul săracii.

Țăranii au un organism și o structură mult mai sănătoasă. Și aceasta este scăparea noastră, pentru cei de acum, pentru copiii noștri – viața de la țară, care a rămas mai puțin alterată. Să ne întoarcem deci la simplitatea țăranului – numai așa putem reveni la verticalitatea noastră ortodoxă și să scăpăm de această demono-crație care îl robește pe om. Noi nu avem nevoie de libertatea lor democratică, ci de libertatea deplină a conștiinței, să fii un om liber moral, despătimit. Pentru că în conștiință ne vorbește Dumnezeu. Acum nu mai curge prin trupul nostru sângele curat al dacului, al românului hrănit cu seva naturii și a credinței lui Dumnezeu; sângele lui Ștefan cel Mare s-a descompus, a venit peste el toată urgia asiatică, semită și occidentală. Acestea au dus la descompunerea morală și spirituală a esenței națiunii române și a creștinismului însuși…

Eu, dacă n-aș fi avut copilăria asta bună de care v-am povestit, și care a fost singura perioadă tihnită din viața mea, n-aș fi ajuns la 87 de ani. Aceasta m-a ajutat în toate împrejurările grele de rezistență.

Pentru mine au contat, casa unde m-am născut, am crescut și unde s-au legat de mine atâtea amintiri, au contat oamenii copilăriei mele, fetele și feciorii lor, alături de care m-am înălțat, bătrânii satelor, mănăstirile cu duhul lor curat, toate locurile acestea dintâi pline de frumusețe care se leagă de începutul vieții mele, încât nu le pot uita nici acum la bătrânețe, mi-au rămas în suflet, ele pentru mine sunt țara mea, locul meu. Aici am văzut lumina zilei și aici am putut vedea cum trăiau oamenii cu frica lui Dumnezeu și lumina în suflet. Din fetele și feciorii lor au crescut oameni frumoși la suflet, curați. Aici am văzut respectul tradiției creștine și al valorilor neamului. Că tradiția aceasta creștină e legătura ta cu trecutul, e rădăcina ta puternică care te ține vertical și demn, (privitor în Sus), în stare să reziști la loviturile prezentului și viitorului; vorba cântecului:

“De ești bogat sau ești sărac, de ți-e ușor sau ți-este greu,

Popor român, acum și-n veac, tu să rămâi cu Dumnezeu! (…)

Fiorul absolut ne-a străbătut…Multe-am pierdut, dar demnitatea niciodată-n veac!”

Pentru că dacă nu respecți pe Dumnezeu, cum să te mai consideri un om cu destin?

Fragmentul a fost preluat din cartea Părintele Iustin Pârvu și bogăția unei vieți dăruită lui Hristos, volumul 1, pag. 46, Editura Credința Strămoșească.

Share this Post

Leave a Comment